„Sinceritatea este, foarte probabil, forma cea mai îndrăzneaţă a curajului.”

Cine Sunt

Sunt Alina Pichiu și la cei 37 de ani trăiesc cea mai ardentă dorință a mea ca ființă umană pe acest pământ – aceea de mamă a trei copii minunați și de soție a celui mai bun om din univers.

Absolventă a facultății de Jurnalism și Stiințele Comunicării, am crezut ani de-a rândul că pot să privesc cu resemnare deziluzia unei iubiri neîmplinite (jurnalismul) și să mă ghidez, mai degrabă, după raționalul „trebuie” și nu după emoționalul „vreau”.

Când ai oportunitatea de a lucra într-o multinațională, ai, în același timp, și o mare șansă de a învăța să îți depășești limitele. Iar în cazul meu „trebuie” ajunsese să fie atât de bine șlefuit, încât mă identificam cu el.

Această asumare forțată de împrejurări, dar și de mândria omului care vrea să poată înfăptui orice, să își demonstreze sieși și tuturor că orice se poate învăța, nu a făcut decât să mă împingă iremediabil în punctul în care uitasem de mine, de sufletul meu, de lucrurile care cândva îmi făceau inima să tresalte de bucurie, armonie, împlinire.

Sunt pasionată de oameni și de cuvinte! Iubesc atât de mult cuvintele și toate creațiile oamenilor din cuvinte, încât nu pot lăsa să treacă o zi fără să citesc fugar câteva rânduri. Acum că în viața mea epoca pampers-ului a apus, după ani în care cărțile de căpătâi au fost „Mama și copilul” și „Rețete rapide și gustoase”, mi-am zis că e timpul să încui într-un cufăr pe acel nesuferit „trebuie”. Nu am aruncat cheia. M-am decis să fiu blăndă cu ea și să o transform în cheia pe care o caut de atât amar de timp! Cheia care să îmi deschidă prietenos, cu încredere și generozitate ușa unui alt univers, unde să pot îmbrățișa cu entuziasm și maturitate un nou și necunoscut „vreau”.

Da, vreau să scriu despre mine și despre oameni, despre lumea mea și a altora, despre adevăr în toate nuanțele sale, despre ale vieții trăiri, evenimente și emoții.

Pentru că, nu-i așa, ce ar fi viața fără cuvinte?!

Postări Recente