Își anunță venirea acasă strigând de la intrare și fluturând un castravete. E transpirată, roșie în obraji și nu mă lasă să o ajut să se dezbrace. În urma ei vin sporovăind cei mai vocali bărbați din viața mea. Unul care își strigă cu năduf că și el a cumpărat un „cacavete”, în același timp ocupat să îl dumirească pe taică’ său că oriunde este el, va fi și Ilinca. Și invers. Că așa e viața gemenilor, doară. Nu au cum să scape unul de altul.

E timpul să încep a le pregăti cina cea mai așteptată, discutată, amânată: shaorma la lipie. Da, așa suntem noi, până și păcătoasa asta de mâncare o facem tot a la maison, că doară cine o să trăiască 150 de ani?!

O dată ce pruncușorii s-au reunit și cea mare i-a pupăcit, scuturat și s-a lăudat cu ce desert minunat s-a delectat ea la masa de prânz, s-a lăsat cu bocete, tânguieli și scenete din partea celor mici. Tot domnița îi calmează explicându-le că acel dulce e recomandat doar copiilor de 7 ani, mari, așa, ca ea. Celor de 4 ani le este interzis, dar pot să mănânce, în schimb, un măr.

Soțul e deja pe picior de plecare în garaj, la treabă, însă ține să mă anunțe că după ce pregătesc cele necesare, să îl chem pe el să ruleze minunile alea. O face mult mai bine decât mine, iar eu chiar nu insist să îmi împărtășescă din măiestria sa.

Copiii își pregătesc terenul pentru Survivor, eu nu prea mai am ce căuta în calea obstacolelor pe care și le postează tactic  în cei 25 de metri pătrați ai dormitorului.

În timp ce curăț cartofii, îmi amintesc că am un material neascultat până la final pe RFI International France și un play ar mai acoperi din gâlceava de alături. Subiectul e interesant și de mare actualitate, reportajul celor de la TV5MONDE punând în discuție China ca primă putere mondială, controlul guvernului asupra masei populației, cenzura existentă sub diferite forme, strategiile politice și economice implementate și gândite a fi aplicate pe termen lung. Ei, când ajungem la partea de producție alimentară și deficitul existent, la neîncrederea populației în produsele de pe piața locală și deschiderea tot mai vastă a acestora spre alimentele din export și spre cele produse din agricultura bio proprie, mai dau un re-play. Arunc și un ochi pe ecranul telefonului, iar când mâinile fermierului se opresc asupra unor legume recoltate dintr-un sol neafectat de insecticide, așa mă cuprinde un sentiment de împăcare, că această shaorma este pregătită la vatră și nu comandată din târg.

Tudor mă trage de mână și îmi zice să pun ceva la telefon în limba noastră, o melodie veselă pe care o înțelege toată lumea. „A ram sam sam” se numește.

Mai arunc un ochi în dormitor, încă nu arată ca bătălia de pe câmpul de la Waterloo, mă găndesc că poate-poate scap mai ușor în astă seară. Ultima dată am bombănit și m-am luptat verbal să nu le fie aruncate jucăriile de către „tata cel bun și calm”.

Pe la jumătatea drumului spre bucătărie o aud pe cea mică țipând:

– Mama, iar a murit un bec!

Merg să iau un scaun ca să îl pot schimba și exact când intru în cameră se făcu și mai multă lumină. Ilinca este cocoțată tot pe un scaun, cu o tijă metalică în mână, scoasă de la masa de fotbal.

-I-am dat una becului, mama! Încet, ca să nu-l omor pentru toată viața. Și a înviat.

Mă ia cu inima. Și dă-i cu explicații și interdicții iarăși.

O rog pe cea mare să îi supravegheze pe gemeni și să mă anunțe la nevoie. Închid ușa bucătăriei, pornesc hota și opresc radioul.

După câteva minute aliniez bolurile pregătite cu de toate, scot lipiile din frigider, mai fac un sos de usturoi, aud bormașina din garaj furioasă tare, deschid fereastra și respir un pic de ger. Fug la pruncușori, e lumină în toată casa și atmosferă de concurs cu probe grele, cu războinici și faimoși ce își dispută victoria.

Dar în ăst moment nu mai pot vorbi de o luptă celebră, ci mai degrabă de o răscoală a iobagilor. Peste tot domnește haosul pentru că, de data aceasta și-au dorit niște obstacole mai dificile, mai multe, mai mai să îmi omoare mie neuronii.

Când privirea îmi cade pe dressing, văd negru în fața ochilor. Și la propriu, și la figurat. Se pare că una dintre probe a fost cu mare greutate, atât de mare încât vreo trei uși au fost faultate rău. Pipăi îngrozită palul, număr tremurând loviturile. Nouă la număr!!!!! Au fost aruncări repetate, cu sadism, îmi zic.  Analizez adâncimea loviturii, e o barbarie.  Oare mai am vreo coală de pal în garaj? Cred că o fi, dar cu o nuanță ceva mai deschisă. Clar nu se potrivește.

Așa ceva nu. Punct. Până aici. Nu am fost, nu sunt și nu voi fi never mama care să permită așa ceva.

Da. Și am țipat de data asta tare. Da, știu, am arătat cu degetul, am gesticulat și am fost mai ceva ca o nazistă.

Ilinca se pune pe ciripit mai dulce ca niciodată:

-Nu am fost eu, mama. Eu am pierdut în seara asta. Antonia și cu Tudor au stricat dulapul de hăinuțe. Tudor a fost cel mai bun la aruncări. A nimerit de fiecare dată. El a făcut multe găuri adânci. Da, da, nu eu. Eu sunt cea mai cuminte. Că am vrut să pierd.

Iau telefonul și îl sun pe numărul de serviciu, am fibrilații de acum.

-Daaaaaaaaaannn, copiii au nenorocit mobila! Doamne apără și păzește! E de-a dreptul înfiorător ce au reușit să facă. Cu mine în casă!! Eu care am avut grijă ca orice lucrușor din casa noastră să fie cât mai bine îngrijit. An de an! Avem mobila aceasta de 8 ani, m-am săturat de ea, dar o prețuiesc și o îngrijesc cu drag. Pentru că îmi place să trăiesc într-o casă curată, de oameni gospodari. Încă un pic și copiii o transformă într-o cocină! Da, exact. Asta o să se întâmple. Eu care i-am educat în spiritul respectului pentru tot ce-i înconjoară, eu care mă spetesc muncind să trăim în condiții de oameni civilizați. Niciodată nu au făcut asemenea stricăciuni, sunt lucruri care arată impecabil în această locuință cu trei copii, de atâția ani. Iar după ce am crezut că am scăpat un pic cu ei, îmi vandalizează casa. Mi-e rău, iar mă ia cu inima. Vino să faci shaorma!!!!!!!!

– ……………..

Când tata intră în cameră, o liniște sâcâitoare se face simțită.

Interogatoriul e scurt și la obiect, le vorbește cu voce blândă, analizează ușile, spune câteva fraze scurte, care se vor a fi mustrări.

-Mda….nouă benchiuri, trei uși de schimbat. Asta e.

E în elementul său, se vede clar. Nu vrea să își iasă din mână. Și gata.

În timp ce e în plină activitate de rulare a celor cinci shaorme, domnița cea mare se apropie sfioasă de el.

-Tata, pot să îți arăt tema de la Comunicare în limba română? Am știut să o fac singură. Exercițiul 9 a fost un pic mai greu pentru că am avut de compus o propoziție în care toate cuvintele trebuie să înceapă cu litera “d”. Și am scris despre tine. Uite ce propoziție am compus:

Dan duce dulapul din dormitor.